Imi amintesc de cand eram mica cum doream sa ajut oamenii: la mancare, la calcat, la curatenie ... la tot. Il vad si pe dragul meu Leo ca vrea si el sa aspire, sa ne ajute sa ducem cumparaturile in casa, o ajuta pe Manana la mancare, lucrul cel mai frumos este ca el e fericit facand asta. Cred ca majoritatea oamenilor mici sunt fericiti ca pot ajuta.
Cand uitam acest lucru? Cand uitam ca putem ajuta, ca avem puterea sa ajutam. Cand uitam sa fim fericiti ca am ajutat un suflet?
Atunci cand suntem prea focusati pe propria fiinta .... (pe propriul stomac)?
Reusim sa trecem pe strada pe langa o tanara care plange, pe langa un om cazut jos sau un catel care tremura. Ramanem indiferenti la necazurile altor fiinte .. pentru ca simtim ca nu putem face nimic: trebuie sa ne umplem stomacul .... nu putem iesi din zona de confort a familiei fericite si implinite.
Este prea dur ce am scris mai sus ... stiu ...
Din fericire sunt si oameni care ajuta, oameni carora le pasa, oameni care nu au uitat sa fie oameni :)
"
Am vazut pe strada un copil gol, inghetat si flamand.
M-am suparat si i-am strigat lui Dumnezeu: „De ce permiti acest lucru? De ce nu faci nimic?”
Dumnezeu nu mi-a raspuns.
In aceeasi noapte, cand ma asteptam mai putin, mi-a raspuns: „Am facut ceva: te-am creat pe tine”.
"
Diogene
